PMP anunță că va susține demersul PNL de revocare a Avocatului Poporului

PMP anunță că va susține demersul PNL de revocare a Avocatului Poporului
Publicat: 27/01/2017, 14:43
Actualizat: 29/03/2019, 12:53

„În acest subiect am mers alături de cei din PNL. Suntem și noi dorinici să așezăm instituțiile statului să lucreze pentru statul român”, a declarat președintele executiv al PMP, Valeriu Steriu, întrebat dacă PMP va susține demersul PNL de revocare a Avocatului Poporului, Victor Ciorbea.

Deputatul PMP a afirmat că va avea discuții cu privire la susținerea moțiunii de cenzură propusă de PNL după ce vor vedea textul moțiunii.

„Așteptăm să îi vedem textul. Avem discuții cu toată opoziția. Am avut deja un prim demers de a semna împreună în urmă cu 15 zile la CCR. Vom mai avea astfel de demersuri. În momentul în care avem un text al acestei moțiuni vom avea cu siguranță o analiză în cadrul partidului pentru a vedea cum putem contribui și noi pentru a stopa orice fel de derapaje de la democrație”, a spus Steriu.

PMP avut o întâlnire informală și cu USR privind moțiunea simplă pe care partidului lui Nicușor Dan o va depune, a spus deputatul PMP, precizând că USR nu le-a transmis încă textul moțiunii.

„Și noi cu îngrijorare ce se întâmplă. De asemenea, vedem că cu mare uimire că președintele PSD afirmă că nu cunoaște despre cele ce se întâmplă la nivelul Guvernului, iar Guvernul nu cunoaște ce se întâmplă la nivelul Ministerului Justiției”, a conchis Steriu.

Președintele interimar al PNL Raluca Turcan a declarat joi că liberalii încep demersurile pentru revocarea Avocatului Poporului, Victor Ciorbea și că vor cere Birourilor Permanente să includă pe ordinea de zi a primei ședințe comune acest punct, afirmând că Victor Ciorbea este „vasalul” PSD.
„Astăzi, am decis să începem demersurile de revocare din funcție a Avocatului Poporului, Victor Ciorbea. Domnul Victor Ciorbea nu respectă legea care stă la baza funcționării instituției Avocatului Poporului, a politizat această instituție și s-a comportat ca un vasal al PSD, un executant umil al intereselor PSD”,a declarat președintele interimar al PNL Raluca Turcan.
Raluca Turcan a afirmat că PNL va solicita Birourilor Permanente să includă pe ordinea de zi a primei ședințe comune a Parlamentului acest punct.
„Noi vom solicita începerea procedurii de revocare (…) Pașii concreți sunt solicitare pentru Birourile permanente reunite de a include pe ordinea de zi a primei ședințe comune a Camerei Deputaților și Senatului și sperăm cu votul majorității parlamentarilor prezenți să fie revocat din funcție domnul Victor Ciorbea”, a mai spus Turcan.
Turcan a menționat lipsa de reacție Avocatului Poporului, Victor Ciorbea, în contextul ordonanței care permitea migrația politică a primarilor, „reacția exagerată după câțiva ani de sancționare a unei norme care interzice condamnaților să facă parte din guvern”, dar și modul public în care Victor Ciorbea răspunde solicitărilor și așteptărilor PSD „în dispreț față de cetățenii pe care ar trebui să îi reprezinte în raport cu instituțiile statului”.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Unde s-a refugiat și ce s-a ales de Maria, femeia de care a divorțat Mihai...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
Ea este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A...
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
"Te iubesc, sufletul meu". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant transmis de părinții...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Top 30 cele mai bune universităţi din România: UBB, UB şi Politehnica din Bucureşti conduc...
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Paste cu pesto făcut în casă. Un prânz pe care îl prepari în 20 de...
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Tavi Colen a făcut dezvăluirile mult așteptate: "Amândoi considerăm asta". Când se însoară artistul cu...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Platforma Temu din China, acuzată că folosește practici ilegale
×